Corina Vasile: Inacțiunea din IT: costuri ascunse pe care le plătim din plin

Cât de mare este această datorie financiară?

Prețul invizibil al stagiunii digitale: cum ne costă amânarea modernizării

Corina Vasile, liderul executiv al Asociației Patronale a Industriei de Software și Servicii (ANIS), a transmis recent StartupCafe. ro o analiză profundă asupra consecințelor lipsei de acțiune în domeniul tehnologic. Potrivit expertei, principalul atu politic al inerției constă în natura sa imperceptibilă la prima vedere; absența mișcării se diluează ușor în zgomotul promisiunilor politice, însă efectele sale negative se manifestă cu întârziere, în mod dispersat și constant.

Acestea se traduc printr-o scădere a eficienței productive, prin investiții care nu se materializează, printr-o adoptare a inovațiilor tehnice la un ritm îngrijorător de lent și prin apariția unor goluri majore de competențe tocmai atunci când piața le solicită urgent.

Directoarea subliniază că prețul plătit pentru a nu face nimic este subtil: el nu figurează ca o singură postare distinctă în bugetul de stat, nu are un ordonator de credite responsabil direct și nu generează conferințe de presă spectaculoase.

Contextul actual amplifică importanța intervenției, având în vedere că România traversează o perioadă de reconfigurare a priorităților și de rearanjare a instituțiilor, pe fondul unei constrângeri financiare tot mai acute.

Faptul că factura nu este vizibilă imediat nu sugerează că ea nu este plătită. În sfera digitalizării, inactivitatea se manifestă preponderent sub forma întârzierii cronice: decizii strategice amânate repetat, politici publice care ajung pe piață după ce oportunitatea a expirat, procese de consultare care nu reușesc să modeleze efectiv designul măsurilor adoptate și o Pentru mediul de afaceri, acest timp pierdut echivalează cu o stare de incertitudine cronică, factor care se integrează direct în calculul riscului pentru orice proiect de investiții.

O companie care nu poate prezice regimul fiscal aplicabil sau cerințele normative dintr-un orizont de un an va tendi să amâne decizia de a investi în automatizare, în managementul datelor sau în capitalul uman specializat.

Din această incertitudine derivă lanțul de costuri secundare: o adoptare lentă a tehnologiilor, o productivitate ratată, o inovare subfinanțată și decalaje persistente în nivelul de calificare al forței de muncă.

Dimensiunea financiară a acestei datorii este considerabilă. Proiecțiile elaborate de ANIS, bazate pe scenarii de convergență economică, estimează un potențial de creștere a Produsului Intern Brut (PIB) cuprins între aproximativ 6 și 40 de miliarde de euro, în funcție de reperul regional ales.

În paralel, se anticipează generarea a între 45.000 și aproape 300.000 de locuri de muncă noi. Chiar și în varianta cea mai prudentă, miza este măsurată în miliarde de euro. Prima componentă majoră a acestei datorii este productivitatea pe care tehnologia ar fi putut-o injecta în economie, dar care rămâne neexploatază.

Datele arată că doar 28,7% dintre companiile din România integrează tehnologii avansate, precum computația în cloud, inteligența artificială sau analiza datelor.

La nivelul micro, mici și medii întreprinderilor (IMM-uri), doar 44% ating pragul minim de intensitate digitală, un indicator care contrastează puternic cu media europeană de 71%.

Ambii indicatori sunt cruciali: primul nivel se referă la utilizarea software-ului, a serviciilor online și a proceselor digitalizate, în timp ce saltul calitativ major apare atunci când tehnologia transformă radical modul în care o firmă produce bunuri, ia decizii, utilizează datele și își structurează modelul de business.

România deține simultan un sector de Tehnologii Informaționale și Comunicare (IT&C) robust, cu o cifră de afaceri de aproximativ 23,6 miliarde de euro, o contribuție directă de 6,67% la PIB și o pondere de circa 25,6% din totalul exporturilor de servicii. Capacitatea de a produce și de a exporta tehnologie este, așadar, demonstrată, însă gradul de absorbție a acestor capacități în restul economiei interne rămâne modest. Această realitate impune necesitatea implementării unor instrumente care să reducă bariera de intrare și riscul asociat primei investiții tehnologice.

Printre acestea se numără voucherele pentru adopție, proiectele de concept demonstrativ (proof-of-concept), accesul la platforme de testare (testbeds), stimulente fiscale pentru investițiile în tehnologie și mecanisme de achiziții publice capabile să procure soluții inovatoare.

Obiectivul fixat de ANIS pentru anul 2030 prevede ca rata de adopție a tehnologiilor avansate să ajungă la 40%.

A doua componentă a costului este legată de inovație. România se clasează încă în categoria „Emerging Innovator”, ocupând ultimul loc în Uniunea Europeană conform tabloroului european al inovării (European Innovation Scoreboard) din 2025.

Cheltuielile totale destinate cercetării și dezvoltării se situează la aproximativ 0,46% din PIB, cel mai scăzut nivel din UE, comparativ cu o medie europeană de 2,24%.

Cât timp ne costă formarea competențelor umane?

Aceste statistici se oglindesc în capacitatea limitată a economiei de a genera produse proprii, de a crea proprietate intelectuală, de a dezvolta companii scalabile și de a reține în țară o valoare adăugată semnificativă.

În domeniul inovării, continuitatea politicilor este la fel de esențială ca și volumul finanțării.

Ciclurile de investiție pentru cercetare, dezvoltarea produselor și consolidarea proprietății intelectale se întind pe mai mulți ani, iar instrumentele financiare care apar sporadic sau suferă modificări frecvente complică elaborarea planurilor de investiții pe termen lung.

Printre prioritățile propuse de ANIS se numără stimulentele pentru cercetare-dezvoltare și proprietate intelectuală, instrumente de tip IP Box, vouchere pentru inovare, proiecte de concept demonstrativ și medii de testare reglementate (sandbox-uri). După perioada de implementare a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), continuitatea finanțării devine critică, digitalizarea și inovarea neputând depinde exclusiv de următoarea fereastră de finanțare europeană.

A treia linie a facturii vizează timpul necesar construirii competențelor umane. Doar 31,8% din populația României deține cel puțin competențe digitale de bază, în timp ce media europeană este de 60%. Sectorul IT&C din România numără aproximativ 222.000 de specialiști, reprezentând circa 2,8% din forța de muncă totală, un procent inferior mediei europene de aproximativ 5%. În acest domeniu, recuperarea întârzierii este extrem de dificilă. Infrastructura hardware poate fi achiziționată relativ rapid, însă formarea a zeci de mii de specialiști nu poate fi realizată într-un singur exercițiu bugetar.

Pentru 2030, ANIS propune atinerea unui număr de 300.000 de specialiști ICT, o pondere de cel puțin 4% din forța de muncă și asigurarea competențelor digitale de bază pentru 50% din populație.

Acest obiectiv necesită politici simultane orientate spre educația STEM, consolidarea competențelor digitale fundamentale, programe de perfecționare (upskilling) și reconversie profesională (reskilling), dar și menținerea unei căi de intrare clare pentru juniori în profesiile tehnologice. Deficitul de personal specializat care va fi constatat în 2030 nu va mai putea fi remediat în același an.

Toate aceste componente ale costului au o rădăcină comună: lipsa coordonării eficiente.

Pentru o companie care evaluează o investiție, aspectele fiscale, nivelul de competențe, accesul la finanțare, cadrul reglementator, infrastructura și cererea din piață formează o ecuație unitară.

În administrația publică, aceste elemente se regăsesc adesea în portofolii ministeriale și fluxuri de decizie separate, prelungind timpul dintre identificarea problemei și găsirea soluției.

Măsurile propuse pentru următorii ani includ stabilirea unei funcții clare de coordonare a transformării digitale, dotată cu un mandat instituțional solid, obligația de raportare și benchmarking anual, mecanisme de consultare structurată cu mediul privat și un buget dedicat exclusiv proiectelor de digitalizare.

Aspectul consultării este strâns legat de aceleași probleme de eficiență.

Industria poate aduce în discuție date relevante și experiență practică de implementare dacă este implicată din fazele incipiente ale elaborării politicii; odată ce forma unei politici este deja cristalizată, valoarea adăugată a acestei expertize scade dramatic.

Sectorul industrial poate investi, poate dezvolta tehnologie, poate forma oameni și poate pune expertiză pe masă. Coordonarea instituțiilor, stabilirea priorităților, asigurarea continuității bugetare și asumarea responsabilității pentru implementare aparțin însă guvernării.

Spațiul bugetar al viitorului apropiat este limitat, ceea ce face ca importanța deciziilor care costă puțin sau nimic să fie maximă. Predictibilitatea fiscală, coordonarea inter-instituțională și consultarea timpurie a industriei necesită, în primul rând, voință administrativă, nu alocări noi de resurse.

Pentru noul executiv, trei decizii pot fi luate imediat: desemnarea rapidă a unei structuri cu mandat clar de coordonare a transformării digitale; aprobarea unui calendar multianual pentru instrumentele de sprijin destinate cercetării-dezvoltării și adopției tehnologice, valabil după încheierea PNRR; și consultarea industriei înainte de redactarea măsurilor, nu după adoptarea lor.

ANIS a consolidat aceste tematici, ținte și propuneri într-o versiune actualizată a Manifestului România Digitală 2030, cu scopul de a le introduce într-un cadru transparent de dialog cu autoritățile, mediul de business și alte organizații interesate.

Acest document poate servi drept punct de plecare pentru o conversație care, în perioada următoare, are nevoie mai ales de decizii ferme, termene clare și asumare responsabilități. România a investit deja mult timp în diagnosticarea problemelor. Costul unei noi întârzieri va fi mai greu de justificat decât prețul deciziilor necesare. Factura inactivității nu apare pe nicio linie bugetară, dar o plătim integral.