Salariile reale scad în marile economii europene. Câți români sunt afectați direct

Cum stau lucrurile la nivel agregat în zona euro?

Impactul erodării puterii de cumpărare asupra veniturilor din principalele state europene și implicațiile directe pentru diaspora românească

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) publicat recent o analiză alarmantă privind tendințele din piața muncii continentului european, subliniind că puterea de cumpărare a salariilor, cunoscută ca salariu real, este în scădere în majoritatea marilor economii ale regiunii. Conceptul de salariu real se referă la valoarea netă a venitului obținut de un angajat, ajustată matematic față de rata inflației, indicator care reflectă exact cât de multe bunuri și servicii poate achiziționa o persoană cu banii încasați lunar.

Analiza internațională sugerează că incertitudinile generate de tensiunile geopolitice globale, alături de fluctuațiile prețurilor la energie, exercită o presiune negativă asupra stabilității pieței muncii, menținând în același timp tensiuni inflaționiste care erodează veniturile.

Proiecțiile oficiale se bazează pe scenariul în care disrupțiile cauzate de conflictul din Orientul Mijlociu vor fi semnificative, dar circumscrise temporal, adică într-un interval relativ scurt de timp.

Alexandre Georgieff, economist la OECD și coautor al documentului, a explicat, conform surselor citate de Euronews. com, că disparitățile observate între diferitele țări se datorează în mare măsură dinamicii diferitelor rate de inflație, nivelurilor de șomaj și specificităților structurale ale piețelor de muncă locale.

La nivel agregat, pentru zona euro, estimările indică o contracție a salariilor reale cu 0,4% până la mijlocul anului 2026. Se anticipatează o normalizare a valorilor la nivelul inițial, respectiv la cifra din începutul anului, abia în primul trimestru al anului 2027. Ulterior, spre finalul aceluiași an, se preconizează o creștere modestă, cu salariile reale situându-se cu 0,7% peste pragul înregistrat în prima lună a trimestrului I 2026.

Dintre cele cinci economii majore supuse analizei detaliate, Italia se profilează ca fiind cea mai afectată, înregistrând cea mai accentuată deteriorare a indicatorilor.

Datele arată că veniturile reale din Italia vor coborî până la un nivel cu 1,9% inferior celui de referință din primul trimestru al anului 2026, atingând acest minim în trimestrul al treilea.

Procesul de recuperare va fi unul gradual: decalajul se va reduce la -1,4% în trimestrul I al anului 2027, însă chiar și la închiderea exercițiului financiar 2027, salariile reale vor rămâne încă cu 0,6% sub punctul de plecare din 2026. Contextul macroeconomic italian este complicat de o inflație anuală estimată la 4,1% în luna septembrie.

Potrivită lui Georgieff, costurile ridicate aferente energiei sunt destinate să anuleze progresurile recente înregistrate la capitolul salarii reale, fenomen alimentat de dependența cronică a Italiei de importurile de gaz și petrol.

Recuperarea prognozată pentru 2027 va fi, de asemenea, limitată structural, deoarece numărul contractelor colective de muncă care urmează a fi renegociate în acel an este redus, în timp ce piața muncii continue să mențină o rezervă considerabilă de forță de muncă disponibilă.

Situația din Spania prezintă o amplitudine mai mică a scăderii, dar o persistență mai mare în timp. Estimările indică o reducere a salariilor reale cu 0,4% în trimestrul III din 2026, urmată de o aprofundare a decalajului la 0,7% în trimestrul IV. Această valoare negativă de 0,7% este menținută constant pe parcursul întregului an 2027. Deși OECD prognozează că Spania va continua să genereze un număr semnificativ de locuri de muncă noi, presiunea inflaționistă va persista la un nivel ridicat, motivat în principal de tarifele energetice.

În luna septembrie, indicele prețurilor la consumator era estimat cu 5% peste nivelul corespunzător din anul precedent.

Astfel, Italia și Spania constituie singurele două cazuri dintre cele cinci mari economii studiate, în care salariile reale vor încăperi sub nivelul de referință din începutul anului 2026, chiar și la finalul anului 2027.

De ce atinge Franța minimul încă din al doilea trimestru?

Marea Britanie se clasează pe locul secund în topul scăderilor, imediat după Italia, dar diferența fundamentală o reprezintă viteza de recuperare.

Veniturile reale britanice vor înregistra o scădere de 0,6% în trimestrul II al anului 2026, urmând să se aprofundeze la 1,5% în trimestrul III și să atingă punctul minim absolut, de -1,6%, în trimestrul final al anului.

Totuși, redresarea este mult mai dinamică decât în cazul Italiei: decalajul se îngustează la 1,1% în trimestrul I 2027 și la 0,4% în trimestrul II. Până în trimestrul III, salariile reale vor depăși nivelul inițial, iar la închiderea anului, acestea vor fi cu 1% peste valoarea de referință.

În septembrie, inflația anuală din Regatul Unit a atins 3,1%, iar economia națională rămâne vulnerabilă la oscilațiile prețurilor la energie, determinate de evoluția conflictului din Orientul Mijlociu.

În Franța, minimul este atins mai devreme, anume în trimestrul II din 2026, moment în care salariile reale sunt estimate la un nivel cu 0,5% mai mic față de începutul anului. În etapele ulterioare, diferența se diminuează progresiv, iar veniturile revin la nivelul inițial în trimestrul II al anului 2027. La finalul acestui an, se anticipează o creștere marginală, de doar 0,1%. Rata inflației anuală estimată pentru luna septembrie franceză este de 3,4%, o cifră inferioară mediei zonei euro, care se situează la 3,8%.

Economia franceasă beneficiază de o inflație relativ controlată, grație ponderei mari a energiei nucleare în mixul energetic, însă ajustarea salariilor este așteptată să fie lentă, context în care rata șomajului continuă să înregistreze o creștere, a precizat economistul OECD.

Germania se impune ca excepție notabilă din acest tablou, fiind singura economie dintre cele cinci în care OECD previzionează o creștere constantă a salariilor reale pe toată durata perioadei analizate, în ciuda unei inflații anuale estimate la 3,3% în septembrie. Creșterea inițială este modestă, de 0,1% în trimestrul II 2026, crescând până la 0,5% la finalul anului.

În anul 2027, ritmul se accelerează vizibil: veniturile reale ar trebui să depășească nivelul de referință din începutul lui 2026 cu 1,1% în trimestrul II și cu 1,7% în ultimul trimestru.

Performanța Germaniei este susținută de o piață a muncii tensionate, de deficitul cronic de personal calificat și de perspective optimiste privind reducerea șomajului. Activitatea economică este, de asemenea, stimulată de expansiunea fiscală finanțată prin datorie.

Enzo Weber, profesor la Institutul pentru Cercetarea Ocupării Forței de Muncă (IAB), a interpretat această dinamică și prin prisma recuperării pierderilor suferite în perioada inflației acute din începutul anilor 2020. Salariile nominale au demarat procesul de recuperare, facilitat inclusiv de negocierile colective.

Un factor crucial este majorarea salariului minim din Germania, care a crescut cu 8,4% la începutul anului 2026 și urmează să primească o nouă creștere de 5% în cursul anului 2027.

După ani de stagnare, gradul de utilizare a capacităților de producție începe să urce, sprijinind productivitatea și oferând marjă pentru creșteri salariale, în pofda dificultăților persistente din sectorul industrial german.

Implicațiile pentru comunitatea românească din aceste state sunt semnificative, având în vedere dimensiile demografice. Cele cinci economii analizate găzduiesc, în total, aproximativ 3,24 milioane de persoane născute în România, conform statisticilor ONU pentru anul 2024. Distribuția geografică este dominată de Germania, care adăpostește cea mai mare comunitate, cu circa 969.000 de români, urmată de Italia, cu 880.000, Marea Britanie, cu 714.000, Spania, cu 523.000, și Franța, cu 157.000.

În consecință, aproximativ 71% dintre cetățenii români stabiliți în străinătate rezidă în aceste cinci țări.

Este important de menționat că datele statistice vizează exclusiv persoanele născute pe teritoriul României, indiferent de cetățenia deținută în prezent, și nu includ descendenții acestora născuți deja în afara granițelor țării.